M-am reintors de unde am plecat acum ceva timp cu speranta ca e mai bine sa incepi de la inceput atunci cand ti-a iesit prost un calcul decat sa continui sa adaugi cifre unei ecuatii care va sfarsi fara a fi rezolvata.
Mi-a fost dor de voi si de mine in acelasi timp.Am scris atata timp si ma vad acum in situatia de a nu mai gasi cuvintele potrivite.In tot acest timp am ratacit privindu-i pe cei din jurul meu traind iar pe alti chiar i-am ajutat sa o faca.Nu exista nimic pe pamant pentru care destinul sa nu fi inventat un leac.Si deci voi reusi intr-un final sa ma recompun.Am ajuns la concluzia ca multi ,fiindca stiu multe ,au impresia ca ceilalti nu stiu nimic.Si rareori ofera oportunitatea celor care vor si au curajul sa arate ca se pot inalta la fel de sus.Cu siguranta toti am ajuns sa ne scarbim de felul in care altii au ajuns undeva si altii nu reusesc sa-si tina speranta in suflet.Si totusi ,acelasi totusi de cand ma stiu ,ne incredem in aceeasi metoda pentru a ne catara.Am auzit undeva urmatoarea intrebare : De ce la usa care duce in iadul cu romanii nu exista portar?Raspunsul: Pentru ca nu e nevoie din moment ce toti sunt agatati unul de celalalt incercand sa scape pentru ca in final sa nu scape nici unul.Concluzie : Ne ducem in jos in cunostinta de cauza.
Mie imi lipsesc serile in care stateam in casa de la tara si il asteptam pe tata sa vina cu platoul plin de sunca ,ceapa ,carnati ,branza .De bratele pline de mere nespalate culese de pe jos si de Sailor Moon.Eram fericita si nu stiam ca exista atatea perioade in viata unui om.Si mai ales nu stiam ca va trebui candva sa platesc pana si apa de la ploaie..
Bine am revenit nu?
O seara frumoasa!
