Nesimtire incurajata.

El spune: Simte te ca acasa…Fa curat ,fa mancare ,spala haine ,impatura haine ,matura si spala vasele.Daca vrei sa te ajut striga ma ca sunt in sufragerie dau un fifa.De preferat insa sa nu ma chemi ca nu am cum sa pun pe pauza meciul. Cand e gata masa striga ma si vin sa te ajut . – Hai e gata !!

- Pune in farfuri ca mai am vreo 5 minute si termin iubita.!!!

 - Aaa si diseara ma duc sa beau o bere si nu stiu cand ajung .Te duc acasa??

 Ea ajunge acasa si ce simte: E un nesimtit ,nu stie sa aprecieze .Acum stie ce simt si isi urmareste interesele .Ca doar ,logic ,pe ale mele nu le stie ,ca nu s-a interesat niciodata de ele.

 Concluzie: Barbatii sunt porci iar femeile incurarajeaza cu buna stiinta nesimtirea.

Rasarit de perle albe..

Rasarit de perle albe ..
M-am trezit in cearsafuri de matase
Si zambetul a alergat fara picioare
Pana la geam sa iti zambeasca ,
Sa-ti spun Buna dimineata..
Soare!

Ti-ai intins pletele de roua
Peste gradina cu ciresi
Si ma astepti sa ies desculta ,
Sa-ti cant si tu s-adormi..
Dar eu ma rog sa ploua ..
Si tu sa uiti sa pleci!

In parul meu sa-ti uiti o raza
La gatul meu salba d’argint
In zambet sa vad ca-ti sunt draga
Sa ne iubim frumos si-ncet
Sa uiti ca ceasul bate clipe reci.
cA Vine iar Apusul ..
Si Rasaritule sa pleci!!

Revin acasa!

M-am reintors de unde am plecat acum ceva timp cu speranta ca e mai bine sa incepi de la inceput atunci cand ti-a iesit prost un calcul decat sa continui sa adaugi cifre unei ecuatii care va sfarsi fara a fi rezolvata.

Mi-a fost dor de voi si de mine in acelasi timp.Am scris atata timp si ma vad acum in situatia de a nu mai gasi cuvintele potrivite.In tot acest timp am ratacit privindu-i pe cei din jurul meu traind iar pe alti chiar i-am ajutat sa o faca.Nu exista nimic pe pamant pentru care destinul sa nu fi inventat un leac.Si deci voi reusi intr-un final sa ma recompun.Am ajuns la concluzia ca multi ,fiindca stiu multe ,au impresia ca ceilalti nu stiu nimic.Si rareori ofera oportunitatea celor care vor si au curajul sa arate ca se pot inalta la fel de sus.Cu siguranta toti am ajuns sa ne scarbim de felul in care altii  au ajuns undeva si altii nu reusesc sa-si tina speranta in suflet.Si totusi ,acelasi totusi de cand ma stiu ,ne incredem in aceeasi metoda pentru a ne catara.Am auzit undeva urmatoarea intrebare : De ce la usa care duce in iadul cu romanii nu exista portar?Raspunsul: Pentru ca nu e nevoie din moment ce toti sunt agatati unul de celalalt incercand sa scape pentru ca in final sa nu scape nici unul.Concluzie : Ne ducem in jos in cunostinta de cauza.

Mie imi lipsesc serile in care stateam in casa de la tara si il asteptam pe tata sa vina cu platoul plin de sunca ,ceapa ,carnati ,branza .De bratele pline de mere nespalate culese de pe jos si de Sailor Moon.Eram fericita si nu stiam ca exista atatea perioade in viata unui om.Si mai ales nu stiam ca va trebui candva  sa platesc pana si apa de la ploaie..

Bine am revenit nu?

O seara frumoasa!

Cuvinte pentru ‘Buna Ana’

Cand i-am cumparat un televizor avea 75 de ani.Parea ca traise in alta lume..Am prins-o dezbracandu-se in camara in care isi tinea mancarea la rece de rusine sa nu o vada aia din cutia aceea vorbitoare.Am ras cu lacrimi,eram copil si ma vedeam in postura sa o linistesc ca oamenii de la televizor nu o vad pe ea…:)
Strabunica mea era o batranica slabuta si mica de statura ,cu niste ochi mereu calzi si vorbe intodeauna intelepte.Deseori imi petreceam duminicile cantand melodi la ea in camaruta .Sus pe cuptor avea cateva mere culese din gradina si puse la incalzit pentru ca eu sa le pot manca cand aveam sa ajung la ea.Casa ei era la 50 de metri de scoala ,obisnuiam sa mananc la ea de fiecare data cand scapam .Si asta nu pentru ca mama nu ar fi gatit ceva ci pentru simplu fapt ca mancarea ei avea un gust anume.Ma abonasem la povestile ei ….In fiecare zi dupa ore ,o ascultam in timp ce mancam pe saturate .Ma fascina si o iubeam enorm de mult pentru felul in care pregatea totul pentru nepoata ei.Cand avea de munca in gradina gaseam mancarea calda pe cuptor si dupa ce ma bucuram de bucatele gustoase ma duceam in spatele casei ,pe lantul mic de pamant unde ‘buna Ana’ sapa mararul si patrunjelul.Ma asezam langa ea pe un trunchi de copac si o indemnam sa imi povesteasca ce au mai facut vecinii,ce noutati mai are si cum a dormit aseara.Cand incepea nu o mai opreai iar eu uitam ca mama ma astepta acasa in capatul celalalt de sat.
In biserica avea un loc in spate ,pe partea dreapta ,era micuta si o zareai greu printre celelalte credincioase.Dar eu stiam ca e acolo nelipsita si abia asteptam sa ne inapoiem acasa dupa slujba si sa mai stam la o poveste.Avea obiceiul cand dormeam la ea sa-mi insire toate momentele frumoase din viata ei ,ma alinta si ma acoperea noaptea iar dimineata cand deschideam ochii masa era pregatita..aveam paine prajita in ou,un ceai cald ,parizer si dulceata. .De cum ma ridicam din pat o cautam sa imi mai spuna de unde a ramas aseara .Avea mama dreptate ca nu ne mai satura Dumnezeu de povesti….
Cand am facut 18 ani a venit la mine acasa ,acolo unde erau deja invitatii sositi .Era curioasa sa vada tot ,sa studieze ea daca parintii mei au facut totul ca la carte pentru nepoata ei.N-a fost zi de nastere sa nu imi dea din micuta ei pensie 100 de mii(vechi) ..Dumnezeu stie ca era darul cel mai de pret tocmai pentru ca venea de la draga mea strabunica.Cu mainile ei slabe prin care erau deja vizibile venele ,cu parul alb ascuns sub un batic negru ,cu fata ridata de vreme si de griji ,aceasta femeie era poate singura care putea sa ma hraneasca direct din mana ei fara sa-mi fie scarba ,putea sa-mi ceara sa-i dau jos ciorapii cand deja anii i-au imbatranit corpul si oasele .Toata copilaria mea a facut prima data popas la casa ei,la masa ei si la vorbele ei calde..am iubit-o fara sa stiu cum, atat de puternic incat atunci cand a cazut la pat simteam cum o parte din mine zace acolo cu ea.Toate lucrurile bune imi secerau mintea,toate manusile din lana ,puloverele si ciorapii mei de mers la sanie iarna erau crosetati de mainile strabunicii meile..neputincioasa mi-am pus scaunul la capul patului in care odinioara dormeam si eu ,am varsat lacrimi pe perna unde bunica mea isi striga in tacerea durerea..
Nu vreau sa spun ce a insemnat plecarea ei …..n-as vrea sa aduc amintirile inapoi ..categoric nu astfel de amintiri.
Voi trai si voi imbatranii amintindu-mi de casa cu numarul 68 in care locuia o batrana harnica ,sprintena cu frica de Dumnezeu. O batranica ce m-a crescut ,mi-a facut poftele si fredona cu mine cantari..In bratele ei am stiut tot timpul ca ma pot simti un copil…indiferent de varsta.!!

Eu :caut aripi!!

Am urcat in pod acolo unde am aranjat o casuta pentru papusile mele si unde obisnuiam sa ma joc in fiecare zi.De la geamul imens puteam admira cerul cum nu se vedea de nici unde altundeva.Intr-una din acele zile erau pasari multe si privindu-le mintea mea de copil tare creativ s-a lovit de o mare revelatie.Oare de ce eu nu as putea sa zbor ca ele?Mi-am chemat sora,mai micuta si i-am ordonat sa-mi aduca 4 prosoape si 6 ace de siguranta.La fiecare brat am legat cate doua si la 3 urma sa ma impinga .Ideea era sa dau din aripi si sa ma inalt la cer ….Din nefericire am ajuns in nici doua secunde sa-mi sparg capul de cimentul din curte.Surioara mea,a coborat imediat jos si cand a ajuns in fata baltii de sange m-a trosnit cu cea mai teribila reactie afirmand:

-Proasta esti ca n-ai dat din aripi!!!
Iata cum mi-au cusut doctori fire in mijlocul capului si cum am primit o bataie zdravana cat s-o tin minte.Am fost dezamagita de esecul meu si multe zile nu am urcat in pod.Imi era rusine ca nu mi-a iesit desi eram ferm convinsa ca se poate…Mi-am promis sa mai incerc dar cu altfel de aripi caci poate prosoapele mici ale mamei nu aveau puterea suficienta sa ma inalte.O sa pun la avizierul scolii(singurul loc de anunturi de care stiam eu) un anunt precum ca eu fetita din clasa a 1 :caut aripi!!
Anii au trecut si am uitat sa mai incerc sau poate ca dorinta mea de a zbura a fost inlocuita cu alte dorinte specifice fiecarei etape.Astazi nu imi mai doresc sa zbor atat de mult ,cred ca viata in sine mi-a scos de pe lista crezul meu in puterea mea de a ma ridica la cer. Nu prea suna a ceva omenesc…
De la gradinita umblam numai cu fruntea pe sus si cand nenea fotograf ma poza stateam drepata ca un stalp ,cu mainile pe langa corp si cu picioarele adunate..nu cred ca respiram de frica sa nu prinda in poza respiratia.In timp pozele deveneau tot mai sugestive si fetita bucalata tot mai schimbata.

Cu toti am avut macar o idee geniala cand am fost mici ,o idee ce acum ne face sa zambim..Sunt sigura ca multi am incercat macar o data un lucru imposibil pentru mama si tata dar care noua ni se parea simplu si realizabil.Gandindu-ma doar la dorinta mea sa zbor pot afirma ca fiecare an de atunci incolo a fost influentat de acea intamplare.Am vrut sa zbor ,am cazut mi-am spart capul si am fost dezamagita.Cu toate astea am continuat sa sper ca intr-o zi voi reusi.Mi-am continuat viata incercand sa fac ceea ce imi doresc constienta ca pot oricand sa cad si sa nu reusesc ..mi-a fost mai putin frica de esec.Am ajuns sa plec de langa mama ca un pui ce-si paraseste cuibul si mi-am atins fiecare tinta. Evident cu teama sa nu o voi  ajunge dar cu increderea ca indiferent de rezultat pot sa o iau de la capat si sa incerc iar. Intreaga noastra existenta e pentru mine un joc psihologic in care aceleasi lucruri se intampla si se repeta ,cu diferenta de semnificatie .Cum nu mai sunt copil dorinta mea de a zbura a capatat o cu totul alta culoare.Nu mai poarta culoarea cerului ci a idealurilor greu de atins dar nu imposibile.
Alaturi de mine ceilalti fac acelasi lucru ,zboara spre implinire si se zbat sa gaseasca aripile potrivite pentru calatoria lor.Cam asa vad eu viitorul.Un zbor continuu pornit de la o revelatie stupida sau de la o presupunere  de copil nestiutor.Un zbor in care ne pastram mereu inocenta si naivitatea desi ni s-au frant multe perechi de aripi…

…Dezamagim oameni in fiecare zi tocmai pentru ca e greu sa-i multumim pe toti dar sa dezamagesti un copil mi se pare atat de trist..Eu Intr-o zi am sa incerc sa zbor din nou caci i-am promis copilului din mine….Continui sa cred ca se poate si am decis ca aici pe blog ,astazi sa pun anuntul meu la care nu a raspuns nimeni :
Ma cheama Codruta  ,am 22 de ani si caut aripi!!! Va multumesc !

Femeia secolului 21!

“EA”

Intodeauna se chinuie sa para mai slaba..

Intodeauna isi ascunde fata sub straturi de machiaj.

Intodeauna se simte folosita si tradata.

Intodeauna apreciaza tarziu.

Intodeauna stie sa dea vina pe el.

Intodeauna are mai multe drepturi .

Intodeauna se aranjeaza pentru mai multi.

Cand au primit drepturi de vot,femeile si-au spus in sinea lor: Suntem libere !!!S-au terminat zilele de stat la cratita ,de crescut copii,de facut mancare si de spalat hainele barbatului.

Ne-am emancipat ,domnule,mergem si noi la birou ,purtam servieta si conducem masini .Iesim ca fetele in oras ,ne judecam cot la cot cu barbatii prin tribunale si sustinem egalitatea. Daca pana acum barbatul aducea banii si femeia ingrijea gospodarie ,acum femeia se zbate sa aduca banii cei mai multi,sa fie pusa pe cele mai inalte functii si sa priveasca de sus,multumita ,barbatul.

Din nefericire s-a ales praful de toate intentiile bune ale acestei egalitati.Daca ar sti femeile din acea vreme pentru ce au luptat si-ar pune mainile in cap si ar face plecaciuni de iertare.Asa ceva e inadmisibil draga mea ‘femeie ‘…
Prin baruri dai cu ochii de femei atarnate la o bere,doua ,trei..care trag din tigara si scuipa la colt de strada.Bineinteles ca avem mai nou in vocabular si injuraturi ca de exemplu’sa-mi bag…”,sau ‘dute-n…”.Efectiv ti se face greata cand trebuie sa iti cari femeia in coma alcoolica ,sa o ti de cap aplecata prin baie ca sa vomite tonele de votka .Ori sa o prezinti mamei tale plina de gauri pe fata,cu parul portocaliu si porniri de ‘eleganta moderna’.
Daca ar sti barbatii vremurilor trecute ca mai nou femeia danseaza la bara si se dezveleste fara retineri in fata publicului generos format din barbati ahtiati deja de astfel de scene. Daca si-ar pune imagina ca in lumea moderna a secolului 21 puritatea e mai rara decat eclipsa ar intelege poate de ce noi ne indreptam spre nicaieri unde valorile devin mituri si familia o institutie cu portile vesnic deschise.Sinceritatea  e o gluma ,adevarul o barfa iar barbatul sclavul unor relatii lipsite de siguranta.Cum sa mai crezi o femeie cand toate soselele sunt pline de generozitate ,cand banii le cumpara si le transforma…

Atentie!…Se trage!!!

Puneti-ma la zid si trageti.Rand pe rand ca niste soldati devotati care asculta ordinele.Incarcati armele si trageti pana la ultimul glont.Nu lasati simpla mea privire neajutorata si nici spaima din ochii mei sa va opreasca.
M-am hotarat sa trec la cele mai grele marturii ,la frica cea mai mare a unui om ,la singurele cuvinte pe care le auziti rar sau poate niciodata.Totul incepe cam asa:

Am mintit de fiecare data cand am  avut ocazia .De fiecare data cand am stiut ca pot sa ma scot din noroiul in care tot eu m-am bagat.Am mintit stiind ca voi fi crezuta ,sperand ca voi creste in ochii cuiva si acceptand sa cred ceea ce eu insami  inventam.Am mintit pentru binele meu,pentru binele altora si uneori inevitabil..Recunosc am semnat contractul cu aceasta rea si omeneasca patroana a lumii .
M-am prefacut ,am barfit ,am inselat ,am poftit ,am fumat ,am injurat ,am invidiat ,am ignorat si nu mi-am cerut iertare cand era momentul potrivit.
M-am nascut cu 12 degete ,am dat oamenilor sperante si le-am spulberat.Am fost impulsiva ,imprastiata in suflet si in viata de zi cu zi.Nu am facut compromisuri pentru cei care meritau si am ranit.Am fost schimbatoare,am uitat de promisiuni si am nutrit sentimente de repulsie.
Mi-ar fi extrem de simplu sa scot la suprafata lucrurile pentru care ma simt mandra ,sa colorez un cer senin si un soare perfect …o poveste in care eroina,adica eu ,sa prezinte calitatile impreionate si partile in care a facut numai bine tuturor..Le-as scrie cu cea mai mare usurinta fara sa ma opresc o clipa din scris tocmai pentru ca a te ridica in slavi nu e greu iar cuvintele frumoase  sunt ca un rau nesecat.

Totusi eroina acestor randuri nu se vrea ambalata in nici o hartie colorata ,nu se asteapta sa fie asezata pe un piedestral si nici sa-si adapteze povestea dupa vreo pilda din Cartea Sfanta.Pentru ce sa pun caramizi albe intr-o lume construita din caramizi gri..Ploua si pe strada mea,se indoaie copacii si vantul smulge crengile din copaci.Si la mine in camera se plange ,se regreta.Si eu fac gesturi necugetate si spun lucruri negandite .Si eu ma impiedic pe strada,ma fac de rusine uneori,ma trezesc cu cate un cos (oroarea femeilor ) si stau toata ziua sa-l urmaresc ca dispare.Prin amintirile mele mai sunt si greseli ce nu pot fi indreptate si oameni pe care nu-i mai salut.
Am toate defectele de care se bucura orice om si greselile pe care constienta mi le asum.Ma fac vinovata pentru ca alti mi-au intors spatele tocmai pentru ca si eu candva am facut aceeasi miscare.Ma fac vinovata pentru toate inventiile acestei minti creative din acelasi motiv pentru care alti si le-au demonstrat-o pe ale lor.Nu fug de recunoastere dar am fugit adesea de responsabilitate.

Nu vreau raul nimanui caci asa am fost crescuta .Din nefericire imi vreau binele si atunci inevitabil binele meu poate insemna raul unora.
Nu am blog pentru a-mi arata succesul,bunatatea,pasiunile,amintirile sau sa demonstrez ceva cuiva…Nu va dau pietre ca sa aruncati in mine..Va dau,dragii mei ,motive sa ma lasati sa fiu ca voi…O UMBRA PE  UN ZID IN CARE SE TINTESTE SI SE TRAGE….toti suntem impuscati diferenta este ca unii suporta mai multe gloante ,altii cad la primul…

Prin trecut..

Cel mai emotionat concert al meu a fost pe masa din camera bunicii mele .Aveam vreo 11 ani si ascultam melodiile celor de la Albatros.Ma simteam cea mai distinsa vedeta iar microfonul meu avea ceva magic desi in esenta era doar un deodorant .Imi pregateam coregrafia zile intregi,imi alegeam tinuta perfecta din dulapul mamei mele cu rochii si incaltam papucii cu toc .Intodeauna imi sincronizam data unui concert cu plecarile alor mei la camp cand ramanea casa goala.Am cunoscut de mica secretele unei atitudini potrivite unei artiste,imi cunosteam fiecare gest,fiecare miscare si niciodata nu mi-a placut sa ignor detaliile.Desi singurii spectatori din sala erau sora mea si verisorul meu…….inima mea se simtea vedeta unei sali pline.

Prin clasa a 4 am primit primul rol intr-o piesa de teatru.Mi-am descoperit atunci un alt fel de a ajunge pe scena si de data aceasta  ochii mei aveau in fata lor imaginea vie a unei sali pline.Nu am primit niciodata rolul cenusaresei sau al albei ca zapada .Ma bucuram doar de rolurile negative caci eram singura care reusea sa invete atatea replici si sa se exteriorizeze .Dupa prima mea piesa am inteles ce inseamna sa ridici oamenii in picioare si sa ramana asa pana cade cortina de tot.

M-am indragostit pe la 14 ani  .A fost o relatie de copii ,cu mofturi ,gesturi si cuvinte de dragoste..cu certuri care anuntau sfarsitul lumii si care mi-au stors lacrimii.A durat un an jumate acest joc frumos si inofensiv.Prima dragoste din copilarie ramane un fel de scris negru pe o coala alba de care acum imi amintesc cu drag .Cand ma gandesc la muzica sau la dans nu pot gasi decat un singur cuvant ce-ar putea definii insemnatatea lor pentru mine “implinire”.  Cat de trista as fi ,sunetul ma calmeaza,ma urca din nou acolo de unde am cazut,imi da aripi si ma poarta dincolo de praful strazilor..Imi ridic fruntea ,imi las zambetul sa lumineze fata si cant….in baie, pe strada ,noaptea ,ziua si aproape intodeauna fredonez ceva in mintea mea.In liceu am fost mereu prima care scria compunerea si era doritoare sa o citeasca in fata clasei.Atunci am inceput sa scriu poezii..

Cea mai buna mancare pe care am facut-o vreodata a fost tot in acei anii.Cand nu era nimeni  acasa ma furisam in bucatarie si rasturnam totul numai ca sa pregatesc masa pe cand se vor intoarce toti de la munca.Am ars un sac de cartofii pana cand in cele din urma mi-au iesit prajiti,am aruncat jumatate din carnea din congelator dupa ce devenea scrum in tigaie si cand vine vorba de supa am aruncat in ea o gaina  fara sa scot din ea ghearele si alte minunatii.Atunci bunica a constatat ca am urgenta nevoie de niste lectii..M-a trecut direct pe sarmale..:)
Nu am devenit o bucatareasa demna de premiat poate si pentru ca artista din mine visa in timpul lectiilor dar cand imi e foame si cand am chef am si noroc sa iasa .
Am crescut ,pozele vechi ma fac sa zambesc..Orasul nu mi-a oferit nici o provocare careia sa nu-i pot rezista.Am iesit in anii de liceu in fiecare seara ,ma distram , dansam si-mi faceam loc in noua mea viata..Insa in mintea mea tatal meu a trasat o limita peste care nu am trecut niciodata…!
Mi-am pierdut prieteni multi tocmai pentru ca nu am stiut cum sa ii aleg .Dar m-am invatat cu mai putini si imi e extrem de bine. De fapt pastrezi langa tine oamenii care apreciaza aceleasi lucruri si care reusesc sa tina pasul cu ideile tale,bune sau rele..
Nu e loc de fiecare moment din viata mea  .Desi multi afirma ca trecutul nu mai conteaza ,pentru mine el reprezinta tocmai ceea ce sunt acum.Daca nu as fi avut de unde sa cad nu as fi avut de unde sa ma  ridic ,daca nu as fi pierdut pe cineva nu as fi realizat cat de important e sa pastrez ce ma face fericita,daca mama nu l-ar fi iubit pe tata atat de mult poate nici eu nu reuseam sa dau viata sentimentului din mine..Cand gresesc ma intorc in spate si caut printre cuvintele mamei acele reguli pe care nu le-am respectat.
Astazi multi ma critica pentru ca imi e frica de reactiile celor din jur ,pentru ca nu stiu sa spun Nu ,pentru ca nu am ridicat vocea la nimeni cand am stiut ca sunt neindreptatita ,pentru ca nu m-am bagat in viata nimanui , ,pentru ca daca nu imi place de tine nu iti dau alta impresie iar daca imi place ma atasez repede…

Intre noi fie vorba ,concertele in baie le mai tin si acum iar verisorul meu taie bilete in scara blocului…:))!!

Pe brate de cosmar…!

Isi aminteste vag cosmarurile din copilarie …De fiecare data a fost mintita cand a intrebat.!
Se visa stransa de gat tocmai de perna pe care isi odihnea capul iar peretii incaperii erau minjiti de sange ,siroaie se scurgeau  pornind de undeva din tavan.Si-a rupt un caiet in doua bucati mici astfel incat sa le poate ascunde mai bine si in foile lui aseza fiecare amanunt al acestor atat de reale cosmare.Caderea serii o ingrijora si o facea sa planga.Se temea de vocile din capul ei care ii povesteau tot felul de intamplari tragice sau lipsite de sens pentru ea.La doar 8 ani se gasea inspaimantata de creaturile mari ale caror capete de clovn o alergau prin camere mari si intunecate.
E convinsa ca se trezea tipand ,cu dureri groaznice de burta iar parinti ,intai mama si apoi tata ,o purtau in brate incercand sa-i linisteasca suspinele.Dimineata se trezea fara sa fie sigura de ceea ce s-a intamplat in timpul noptii.Parinti ignorau intrebarile ei,convingand-o fara prea multe explicatii ca a visat si ca nu s-a intamplat nimic.|
Unul din cosmare se repeta cam odata la 2 zile .Se facea ca era imbracata in alb alaturi de tatal ei pe un culoar ingust si pereti albi la capatul caruia se afla o usa.Cand a deschis-o in fata ei s-a intins o  gradina micuta cu multi pomi si banci de o parte si de alta .Desculta a coborat scarile si a alergat printre copaci.La capat s-a oprit in fata unui gard din fier de care nu puteai trece.Atunci a auzit vocea tatalui ei :-Nu poti sa treci dincolo…!!!Visul se termina aici ,nu era la fel ca celelalte ,nu o infricosa cu nimic pur si simplu era atat de bizar incat la anisorii ei nu si-a pus problema de a-i gasi o semnificatie.La 10 ani probabil speriati de acesta situatie parinti au dus-o la medic.Ii revin in minte holurile albe ale spitalului si toti acei oameni ‘bolnavi’ din  jurul ei.Iar imaginea asistentei care alerga noaptea pe culoar pana la camera in care ea tipa …camera ei.Se plimba uneori noaptea pe holurile goale ,cu mainile astupandu-si urechile si repetandu-si :’E doar un vis,e doar un vis ,e doar un vis’…Mai tarziu a plecat de acolo si acasa si-a regasit aceleasi cosmaruri care de data aceasta nu ii mai faceau atat de mult rau.Le-a acceptat ,le-a oprit inainte sa o faca sa tipe in gura mare . .Anii au trecut si la varsta de 14 ani a plecat din sat spre oras pentru prima data.Era fericita,entuziasmata si nerabdatoare.Undeva aici avea sa descopere gradina pe care o cunostea de atatia ani..Undeva in piata 700 exista un azil de batrani a carui gradina e identica cu cea din cosmarurile ei.S-a oprit in fata ei amutita si a studiat fiecare centimetru ,piatra de langa scari era cam aceeasi iar gardul era exact cel dincolo de care nu avea voie sa treaca.Ciudat ca aceasta cladire a fost construita recent ,dupa ce visele ei au disparut…

A hotarat sa lase totul acolo ,sa uite ca vreodata i-a fost frica sa inchida ochi si sa doarma .A cautat cele doua parti de caiet pe care le-a umplut de personaje ireale ,cu intamplari inspaimantatoare dar nu le-a gasit…Cineva le gasise si le aruncase …Nu i-a parut rau desi acum poate si-ar fi dorit sa revada paginile scrise de o manuta de 8 anisori.
Cand a facut 18 ani s-a aflat cu un pas in groapa ,a retrait momentele de spaima putin mai intens pentru ca de data aceasta constientiza gravitatea si era suficient de mare ca sa faca diferenta intre vis si realitate.A iesit si de acolo la fel de lucida desi oarecum mai puternica.La 22 de ani si-a vazut si tatal in aceeasi groapa si l-a privit revenind inapoi asa cum trebuia sa se intample.Si-a adus aminte de vis ..de gradina si de faptul ca nu avea voie sa treca ‘dincolo’.Intr-un fel atat el cat si ea erau impreuna si nici unul nu pleca fara celalalt.Iar daca ea nu a plecat atunci cand putea cu siguranta nici el nu avea sa o faca.

Mult timp nu am stiut ce sa cred despre acei anii pana cand am aflat adevarul..Mi-am intrebat bunica si mi-a spus ca nu ma insel ..Si ea m-a purtat in brate ..Aveam caietul  meu in care conversam cu cea mai buna prietena a mea si ii  marturiseam fiecare cosmar in parte …Am vazut-o ,nu e neagra cum spun multi , nu are nici o sapa in mana si nu poarta pe cap nici o gluga…E o lumina ,puternica care iti inconjoara trupul asemeni unor raze incat ai impresia ca se naste din tine…

As putea sa scriu o mie si una de povesti caci nu-mi lipseste creativitatea insa nici una din ele nu va semana vreodata cu povestea in care personajul principal sunt eu si care nu e rodul imaginatiei ci realitatea in sine.Nu am nici o retinere sa povestesc ,nu imi e teama de ceilalti si nu am sa ocolesc nici partile in care eu am facut greseli ..Intre noi fie vorba pana si nasterea mea a fost o greseala ce i-a facut pe parinti mei sa se casatoreasca mai repede..cine stie de cate ori se putea razgandi in 2 luni de zile…Cu toate astea au construit ceva minunat impreuna si se iubesc ca in prima zi….

Cunosc si recunosc ….firesc lipsit de rost!

Am citit tot ce era de citit in ochii celor pe care ii stiu de o viata ,de cateva zile sau de cateva ore….M-au dezamagit multe priviri ratacite ,multi ochii inlacrimati si o gramada de ganduri ascunse..M-au facut sa dau inapoi ,sa judec ,sa contrazic sau chiar sa-mi pierd siguranta in propriile idei..

Am pus pe masa la rand cartile fara sa ascund in maneca vreodata renumitul “As” si din jocurile pe care le-am castigat cu greu am ramas numai cu bucuriile de o clipa..Ca fiecare am continuat sa joc la aceeasi masa de teama sa caut alta ,de frica sa nu nimeresc pe un scaun rupt sau urmarit de ghinion.Apreciez acei oameni care castiga mereu si pe aceia care au curajul sa ia startul de pe o alta pista.
Cunosc femei urmarite de glorie ,femei care se uita pe sus cand vorbesc cu tine..Cunosc femei care isi dau tot salarul pe ratele de la banca si pe langa asta mai platesc (cum nu stiu) si gradinita celui mic .Am cunoscut femei care si-au trait viata cladita pe o minciuna si femei pentru care banii cumpara orice . M-am plictisit….
Am obosit sa-mi tot planific zilele de parca as avea cum sa respect ceea ce imi propun in totalitate.Cand am senzatia ca mi se scurge podeaua de sub picioare ,ma asez pe un scaun si respir zgomotos.Si am senzatia asta de fiecare data cand ma intristez..Amuzant e ca de cele mai multe ori aleg sa-mi macin nervi in loc sa rezolv .Tipic banuiesc,cat timp frica e un sentiment omenesc si scuzabil nimeni nu va reusi sa fuga din ghearele ei.
Cand am inceput sa scriu pe blog eram sigura ca voi gasi ceva original de impartasit ..Intre noi fie vorba,am realizat ca stiti deja prea multe…Atat de multe incat informatia a devenit din utila in distrugatoare.Copilul unui vecin de la bloc se uita la otv ca un maniac si e hotarat sa porneasca in cautarea Elodiei.Altul isi face tatuaje pe gat cu diverse semne chinezesti,isi gaureste limba sau ‘fumeaza ”I’m in heaven”’.
Fata silitoare ,cu parinti renumiti cocheteaza cu o bara in miscari excitante pentru multimea de privitori,prietena mea se dezbraca in fiecare week-end prin camere de hotel .Mai sunt si cei care inca mai atarna pe o banda sigura ,cei care isi duc viata plini de frustrari si blestemand norocul altora.Mai sunt batranii care merg la biserica condusi de aceeasi veche mentalitate si acei copii care au crescut in mediul rural ,departe de orice tentatie ,departe de orizonturi largi si inchisi in putine cuvinte ori fapte.Exista si Elena Udrea si spre ghinionul ei mai exista si Mircea Badea.

Stim ca a existat un anume Eminescu ,un mare Lovinescu si un inconfundabil Blaga.Am auzit vorbindu-se si despre Nostradamus iar unii dintre noi au citit candva si Codul lui DaVinci.
Initial toate ne-au adus aici,in prezentul pe care fiecare il traieste asa cum i-a fost menit si in maniera in care a reusit sa isi construiasca un viitor cat mai sigur.Asa ca mine ,ca voi cei care va arati interesati de paginile mele sau asa cum traiesc cei care se considera prea sus pentru a apleca urechea la spusele altora.
Cand ma uit in spate ma simt nascuta ieri,in ziua aceea de vara a anului 1987 si nu-mi vine sa cred cat de repede s-au scurs cei 22 de ani.Cat de iute si-au luat zborul anii copilariei mele,a zilelor fara griji si probleme cand nu stiam sa zic decat Mama,apa,papa…Nu imi vine sa cred cati ochi m-au privit in ochi ,chiar si trecator , invitandu-ma sa zambesc sau sa ma intristez..Cati sunt ca mine si cati si-ar dori sa fie ca alti ,cati m-au lasat sa astept si cati mi-au dovedit ca mai pot spera la o frantura de bunavointa omeneasca…
Cu toata dezamagirea va spun ca inca mai pot si am sa fiu instare atata timp cat veti fi si voi….!!:)